Apel pentru unificarea cluburilor şi grupurilor monarhiste din România!

Fiinţarea în ţară şi străinatate a cât mai multor cluburi sau grupuri promonarhiste, prin intermediul reţelelelor virtuale de socializare, îşi justifică raţiunea având supremul scop de spiritualizare a “vieţii marelui organism social-politic şi cultural creator” al naţiunii romane.

Confraternitatea cluburilor şi grupurilor monarhiştilor, ale căror nobile acţiuni izvorăsc din filonul unic al Regalităţii Româneşti, îşi propune să facă accesibilă marelui public adevărata istorie a Dinsatiei Naţionale.

Pentru aflarea adevărului istoric, nefalsificat politic de vechiul regim comunist, este nevoie ca tineretul să manifeste o anumită dorinţă de redescoperire a sa, dobândind astfel mai mult interes şi respect pentru istoria naţională.

Acest deziderat este astăzi cu atât mai necesar cu cât, mai ales în anii ce au urmat schimbărilor politice aduse de evenimentele din 1989, în foarte multe dezbateri cu subiecte istorice şi doctrinare, televiziunea a încercat să transimtă propria viziune, adeseori arogantă, părtinitoare şi confuză, interpretând momentele trecutului nostru, în functie de anumite conjuncturi şi interese partinice.

Aceste cluburi promonarhiste sunt datoare ca prin intermediul dezbaterilor publice şi prin diversele comentarii pe care le găzduiesc să canalizeze interesul tineretului către cunoaşterea documentată a Istoriei şi Independenţei Româneşti, astfel încât să reînveţe adevărul istoric, îndelung ascuns, confiscat, pervertit şi utilizat în scop politic în anii de teroare ai ultimei jumătăţi a secolului XX.

Astăzi, ajutorul cât mai multor grupuri de monarhişti este remarcabil si indispensabil pentru a putea fi capabili ca în viitor să oferim corecţia şi coerenţa, atît de necesare, programelor actualilor oamenilor politici şi istoriei noastre recente.

În aceste momente de reaşezare a societăţii româneşti în făgaşurile sale normale e imperios necesar să iniţiăm, cu hotărâre, repararea completă şi definitivă a distrugatoarelor efecte pe care teroarea comunistă le-a avut asupra fiinţei naţiunii române.

Activitatea constructivă a cluburilor monarhistilor din Romania oferă oamenilor politici, atât de necesarul sprijin pentru edificarea unei noi construstii politico-sociale, cu o viziune spirituală inaltă, democratică, bazată pe adevăratele valori morale şi mult mai occidentală, un sistem menit să ne ofere, cât mai curând, garanţia revenirii, prin vointa întregului popor, la forma de guvernământ tradiţională a românilor şi ieşirea lor definitivă din lunga perioadă de tranziţie postcomunistă republicană.

Din păcate, la ora actuală, multi tineri valoroşi cad în capcana mentalităţilor extremiste, exacerbate de o deşănţată propagandă mediatică, adeseori diversionistă, organizată în scop politicianist şi menită să creeze o stare de confuzie generală în cadrul societăţii civile şi să împiedice eforturile opiniei publice de a-şi exprima, în mod liber şi fară orice teamă, convingerile şi optiunile.

Cluburile şi grupurile monarhiştilor din România cultivă principiile democratice şi îşi îndeamna membrii să practice „înaltele virtuţi” şi să disemineze, în cadrul întregului ansamblu social, valorile morale specifice tradiţiilor româneşti.

Ele îşi alimentează esenţa spirituală, legitimitatea socială şi forţa mediatică din comuniunea celor peste un milion de cetăţeni români participanţi la înalţătoarele momente istorice, generatoare de speranţă pentru întreaga tara, clipele în care, împreună, vârstnici şi tineri, au întâmpinat, cu dragoste şi entuziasm, Familia Regală a Romaniei.

În acele momente de adevărată sărbătoare naţională, buunl Dumnezeu ne-a binecuvintat şi a adus „Nouă oamenilor si pentru a noastra mantuire” bucuria de a-l primi, în adevăr şi dreptate, pe Suveranul Nostru – Majestatea Sa Regele Mihai I al României, întors dintr-un îndelungat şi nedrept exil, impus de ilegitimul regim comunist, instalat în fruntea României de puterea străină sovieto-bolşevică.

În această Confraternitate Spirituală a Cluburilor şi Grupurilor Monarhiste, este imperios necesar să fie atrasă şi să se implice Elita Românească, încredinţată cu piatra de incercare a necesităţii de a-şi aduce valoroasa sa contribuţie la crearea unui „Cult al Ideii!”.

În acest fel, tabloul funcţional al unui grup sau club perfect, bazat pe contribuţia creatoare a tuturor membrilor săi, indiferent de etnie, religie, statut social ori de apartenenţa lor politico-ideologică, va aduce la lumină, rostul şi menirea luptei noastre în comuniune de credinţă şi simţire crestineasca şi intr-o fraternitate spirituală promonarhică, pentru idealul nobil al Coroanei Regale a Romaniei.

Este necesar sa continuam, pe orice cale, unirea eforturilor şi energiilor noastre, pentru a pregăti Patriei Noastre “viitorul statornic şi prosper”, având “respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românească”, „încredere în democratie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!”.

Să continuăm să purtam, cu mândrie, tricolorul şi Coroana Regală a României, demonstrând astfel că nobleţea principiului democratic işi are loc de referinţă în activitatea cluburilor şi a grupurilor monarhiste, în continutul lor, ce pretinde „o formă aleasa şi rafinata a artei cârmuirii şi conducerii”, în care cultura, educatia, expertiza şi competenta specialistului vor deveni pietre de temelie ale societăţii româneşti .

Conducătorii cluburilor şi grupurilor monarhiste, precum şi toţi membrii lor, trebuie să păstreze mereu viu în memorie îndemnul M.S. Regelui Mihai: “Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. Romania, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi”.

De aceea, când membrii clubului monarhist, din orice colţ de ţară şi-au ales, în mod democratic, liderii, învestindu-i cu autoritatea necesară pentru responsabilizarea, cu seriozitate, a tuturor participantilor la actiunile grupurilor, conducătorul ales trebuie să-şi “ardă tot sufletul”, priceperea diplomatică si organizatorică, nu pentru interesele sale de imagine, ci în folosul coeziunii şi coerenţei activităţii pentru întreaga confraternite spirituală naţională promonarhică.

Societatea are nevoie de repere morale credibile pentru a fi orientată spre adevar, dreptate şi spre dezideratul unităţii.

Dacă vom urma îndemnurile şi convingerile adânci ale M.S. Regelui Mihai, pentru garantarea democratiei şi libertăţii, practicând politica în respectul legii – ”Politica poate însâ aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul instituţiilor Statului” – , atunci vom fi vrednici să ghidăm societatea româneasca spre făgaşul normalităţii, cale relevată, cu înalta responsabilitate civica, de ALIANTA NATIONALA PENTRU REGATUL ROMANIEI:

”În momente de cotitură ale istoriei noastre, am ştiut întotdeauna să alegem corect: vom şti şi de data aceasta să recuperăm chipul cel bun al ţării, forma de guvernământ tradiţională a românilor” – MONARHIA CONSTITUTIONALĂ – ”şi odată cu ea, demnitatea naţională şi încrederea în noi înşine “.

Pentru o mai bună înţelegere a cuvintelor şi ideilor menite să poarte “gândul cel bun” al unui adevărat monarhist, loial şi devotat Regalitatii Româneşti şi pentru atragerea în cadrul acestor cluburi monarhiste a cât mai multor personalitati reprezentative ale societăţii româneşti şi a unui numeros tineret, care să-i urmeze, consider că este util şi productiv ca fiecare club să dezbată comentariile cele mai relevante, în prima sa pagină sau în cadrul unei reţele de socializare, luând în considerare cuvintele A.S. Regale Principele Radu al Romaniei, enunţate în articolul intitulat ”Statul—ieri, astăzi şi mâine”:

“În anul 1866, sub domnia lui Carol I, după o serie de eforturi începute în anul 1848 şi continuate de Alexandru Ioan I, România a avut parte de o Constituţie care poate fi considerată un punct esenţial al începuturilor Statului român modern. Timp de aproape un secol, prin clarviziunea şi loialitatea competentă a oamenilor de Stat şi politici, Statul român a evoluat remarcabil, atingând o treaptă de stabilitate şi de respectabilitate fără precedent.”

“Din păcate, ultimii şaizeci şi patru de ani nu au fost la fel. Ceea ce s-a întâmplat după 1948 la noi în ţară, din punct de vedere politic şi public, nu pare să fi dovedit că oamenii puterii din România contemporană au înţeles deplin importanţa Statului ca garant, cultivator şi ocrotitor al identităţii, tradiţiei şi continuităţii naţiunii. Cert, există o diferenţă fundamentală între felul în care s-a performat politic în anii 1948-1989 şi exercitarea democraţiei, după anul 1990. România a trecut de la dictatura comunistă la o democraţie ce nu a încetat să se consolideze şi a intrat cu drepturi depline în NATO şi în Uniunea Europeană.”

“Numai că democraţia nu durează doar douăzeci şi patru de ore, şi anume în ziua alegerilor. Democraţia are nevoie să fie respectată şi în restul celor patru ani de mandat, zi de zi, clipă de clipă, de către fiecare instituţie publică, de către fiecare reprezentant al ei şi de fiecare dintre cetăţeni. Pentru aceasta, legile şi cadrul democratic nu sunt suficiente. Este nevoie de aportul fiecărei forţe din societatea românească pentru a transforma în practică ceea ce afirmăm lesne în vorbe. Şi, mai presus de toate, avem nevoie de un Stat respectat şi dătător de încredere, cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar şi etic, în armonie unele cu altele.”

“Articolul 1 din Constituția anului 1866 suna astfel: „Principatele Unite Române constituiesc un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”. Această Lege fundamentală a fost revizuită de mai multe ori, în 1879, 1884, 1917 şi 1923, în acord cu modificările de structură şi întindere ale Statului, dar a rămas coloana vertebrală a unuia şi aceluiaşi Stat, elementul hotărâtor al continuităţii lui politice. Începută la 24 ianuarie 1859, dăltuirea Statului naţional modern, unitar şi indivizibil, s-a încheiat la 10 mai 1881. Aceasta este statalitatea românească modernă, cu puternice rădăcini europene.”

“Puţine dintre aceste adevăruri sunt cunoscute de oamenii cu putere de astăzi (politicieni, oameni de afaceri, formatori de opinii) şi încă mai puţine dintre ele sunt considerate relevante pentru anii noştri. Dar adevărul este că, fără cunoaşterea contextului dezvoltării noastre statale şi, apoi, fără consolidarea instituţională a României, nu putem face paşi durabili înainte.”

“Provizoratul istoric în care ne aflăm nu se poate rezolva doar prin dinamica politică, un capitol la care stăm aproape prea bine. România provizorie şi instituţiile ei pot fi vindecate doar dacă societatea românească se pune împreună şi face un pas generos şi responsabil înainte. Aşa cum a făcut-o de câteva ori, strălucit, în ultimii o sută cincizeci de ani.”

“La data de 1 decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu România, iar data a rămas drept simbol al Marii Uniri. Dar Statul român nu se naşte de câte ori i se alipeşte sau i se dezlipeşte o bucată de pământ. Dacă Statul actual s-ar fi născut în 1918 (aşa cum o sugerează indirect alegerea actualei Zile naţionale şi cum s-a şi afirmat uneori public), atunci Alexandru Ioan Cuza şi Carol I ar rămâne în istorie doar ca fondatori ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni.”

“În anii din urmă, au început să se vehiculeze cuvinte importante, precum “viziune”, “identitate”, “continuitate”. Este bine că ele pătrund în vocabularul puterii politice şi mediatice. Dar aceste virtuţi au nevoie să fie tratate corect şi competent.”

“Viziunea se face cu generozitate şi cu responsabilitate, nu cu şmecherie şi cu interes propriu. Identitatea nu se repară cu oportunităţi politice, fie ele şi inspirate, ci cu loialitate. Continuitatea înseamnă cunoaştere şi respect, nu dispreţ la adresa instituţiilor, domnia bunului-plac şi meşteşug politic.”

“Valoarea cârmuirii inspirate, creatoare de proiecte durabile şi vizionare, subscrisă principiilor şi virtuţilor statale şi nu raţiunilor politice este neasemuită. Dar slujirea Statului, ca instituţie şi ca sumă de valori şi tradiţii, ca expresie a continuităţii, mândriei, respectabilităţii, ca noţiune cuprinzătoare a solidităţii instituţionale, nu se suprapune întotdeauna dinamicii politice, rigorilor democraţiei şi nici relaţiilor internaţionale sau diverselor tendinţe geopolitice.”

“Într-un sistem bazat pe democraţie şi libertăţi, astfel precum este în fiecare stat al lumii euro-atlantice, politica este partea esenţială a vieţii publice. Nu există însă nici un motiv ca politica să treacă dincolo de cercul guvernării şi de arena parlamentară şi să ocupe spaţiul neutru, ritual, armonios şi respectabil al cârmuirii statale. Fie că ţara este republică, fie că este monarhie, reprezentarea statală la cel mai înalt nivel are nevoie să fie un instrument al punerii oamenilor împreună, un spaţiu al încrederii, al iubirii generoase, al armoniei responsabile, al echilibrului vizionar.”

“România nu va avea, în deceniile care vin, probleme de democraţie sau de prosperitate. Va continua să devină o ţară din ce în ce mai avută, mai conectată, mai democratică şi, poate, mai stabilă. Dar dinamica şi abilitatea ei politică nu vor fi suficiente pentru ca naţiunea să se simtă acasă la ea în realitatea românească, în viitoarele decenii. Pentru ca viaţa publică să fie întreagă, echilibrul societăţii să fie cu adevărat stabil şi viitorul predictibil, România are nevoie să conştientizeze din nou importanţa respectabilităţii Statului şi a profesionalismului instituţiilor lui. Toată suflarea românească – de la guvernare, societate civilă şi până la familia obişnuită – are nevoie de instituţii coerente şi demne de încredere, aşezate sub stema unui stat modern dăltuit organic, pe bază de tradiţii, cunoaştere şi loialitate, nu reinventat în mod lamentabil de chiriaşii istoriei.”

  Traiasca Regele! Traisca Libertatea!